Mexic vrea să mărească taxele vamale la 50% pentru toate mașinile importate din China

Autor: Ionuț Vîlciu 11 sept. 2025 Știri auto
Mexic vrea să mărească taxele vamale la 50% pentru toate mașinile importate din China

Mexic dorește să crească taxele de import pentru toate mașinile fabricate în China într-un efort de a proteja locurile de muncă locale.

Mexic a anunțat miercuri că va majora tarifele pentru automobilele din China și alte țări asiatice la 50%, într-o revizuire amplă a taxelor de import despre care guvernul a declarat că va proteja locurile de muncă, iar analiștii au spus că are ca scop îmbunarea poziției Statelor Unite, potrivit Reuters.

Ministerul Economiei a declarat că măsurile, care vor crește tarifele în grade diferite pentru bunuri în mai multe sectoare, inclusiv textile, oțel și industria auto, ar avea un impact asupra importurilor de 52 de miliarde de dolari.

„Au deja tarife”, a declarat ministrul Economiei, Marcelo Ebrard. „Ceea ce vom face este să le creștem la nivelul maxim permis”. În prezent, taxele pentru aceste bunuri sunt de 20%. „Fără un anumit nivel de protecție, aproape că nu poți concura”, a adăugat el.

Mexic crește taxele pentru mașinile chinezești pentru a proteja locurile de muncă locale

Ebrard a declarat că măsurile, care se încadrează în limitele impuse de Organizația Mondială a Comerțului, au scopul de a proteja locurile de muncă din Mexic, deoarece mașinile chinezești intră pe piața locală la prețurile pe care le consideră sub cele de referință. Astfel, industria auto locală și angajații din aceasta sunt sub o amenințare directă.

De asemenea, declarat că statul chinez se opune ferm constrângerilor și restricțiilor impuse sub „diverse pretexte”, adăugând că națiunea asiatică speră că Mexicul va colabora cu ea pentru redresarea economică globală și dezvoltarea comerțului.

Analiștii spune că aceste noi tarife vamale au și rolul de a-i face pe plac lui Donald Trump. O mare parte dintre mașinile produse în Mexic sunt vândute în SUA, iar statul Mexican răspunde presiunii administrației Trump și încearcă să își protejeze economia.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide